Eram prin liceu când mi-a fost recomandată pentru întâia oară „Adela“ și încă un roman. Titlul celui din urmă s-a pierdut în timp, dar am găsit volumul lui Garabet Ibrăileanu la anticariat acum două luni. Am știut că i-a venit rândul.
M-a cucerit de la a doua pagină cu un fragment de tsundoku.

Unele cărți le-ai cetit. Ți-aduci aminte și împrejurările. (Era pe vremea aceea…) Cîteva… stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o cetești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?… Cîteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele cîteva mai importante le însemni cu trei cruci, care, în curând, încep să-și piardă și ele valoarea selectivă…

IMG_20180406_194611.jpg
by Tudor

Introducerea continuă greoi și searbăd. Îmi amintește de Lolita.
Cei doi actori principali se cunosc atunci când Adela nu avea mai mult de doi ani și între ei este o diferență de 20 de ani. Pierd pentru o perioadă legătura pe care o reiau în adolescența Adelei prin scrisori. Corespondența este întreruptă de Emil Codrescu; el încearcă să se apropie de alte femei deoarece intuiește o problemă în diferența de vârstă dintre cei doi. Avem câteva pagini bune închinate femeilor cu care a încercat înlocuirea Adelei.
Adela îi scrie, însă răspunsurile lui întârzie să apară așa că este nevoită să renunțe la expedierea scrisorilor. O face cu durere.
Se reîntâlnesc într-o stațiune de munte la trei ani după încetarea corespondenței. Adela căsătorită și divorțată între timp, dl Codrescu bărbat în floarea vârstei. Cu un spirit la fel de tânăr, dar mult mai calculată, nu oferă niciun detaliu despre căsnicia eșuată.
Sentimentele Adelei nu sunt exprimate direct. Cel mai aproape de o declarație este: „Închipuiește-ți că mi-ai lipsit.“ Putem intui însă adevărata ei pasiune.

Dar existența ei a început să-mi neliniștească inima… Și ea știe. Zîmbetul ei din unele momente, amestec încîntător de duioșie și ironie, nu-mi lasă nici o îndoială.

Lecturarea m-a ținut într-o stare de permanentă tensiune. O înșiruire de momente prielnice pentru declararea iubirii din partea amândurora. Momentul în care i-am simțit cel mai aproape este în timpul unei drumeții. Jocul mâinilor „răspândește în sînge și în suflet otravă“.
Cartea întreagă este închinată Adelei. Ea apreciază muzica, dar nu este o amatoare pasionată de literatură și atunci când i se recomandă un anume scriitor se supără că acesta se apropie de femeie ca de un sanctuar. Exact ceea ce face Ibrăileanu cu Adela.
În câteva situații îmi pare că iese la iveală un ușor misoginism: „Am fost surprins de preferința ei pentru sublim, stare de suflet eminent masculină.“ Deseori, este apreciată pentru calitățile ei de gospodină și de gazdă.
Finalul m-a supărat mai mult decât alegerea Otiliei (din „Emigmă“). Am așteptat pagină după pagină finalul (ne)fericit, fără șansa de a renunța să citesc (așa cum am făcut cu „La Medeleni“ când am aflat soarta Olguței).
Limbajul lui Ibrăileanu este deosebit, atrăgător, chiar pretențios. Merită citat. Ne oferă de la începutul cărții un indiciu asupra finalului: „Ataraxie. Apatie… Frica de acțiune a omului lipsit de energie impulsivă…“ și de aceea nu-i bun nici prea mult optimism.

He says: Sunt conștient că acțiunea se petrece la începutul anilor 1900. De acolo și pudoarea pe care o afișează atât Adela, cât și medicul Emil Codrescu. Romanul mă poartă prin locuri din același județ în care am copilărit și mi-a oferit o doză foarte faină de mândrie. Medicul pornește însă de la o dragoste către un copil de care are grijă către o adolescentă de douăzeci de ani atunci când el are patruzeci. Într-un fel, îl consider pe el laș, pentru că și atunci când a avut cea mai mare ocazie de a-i spune că o iubește, el se fâstâcește. Romanul se încheie abrupt, cu o dragoste neîmplinită, dar poate că e bine și așa, nu toate poveștile trebuie să fie fericite. Ce-am învățat e că ajută să-ți împărtășești sincer sentimentele, pentru că altfel pierzi. Iar a doua ocazie nu știi dacă mai vine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s